Qusayr Amra, interesting tourist sites Jordan

Doar la două zile după descoperirea Qasr Tuba, Alois Musil văzînd Qusayrul, o minunată clădire din piatră în Wadi Butm, i-a dat numele în cinstea fisticului sălbatic numit butm, care creştea în această regiune. În interior unele porţiuni se află într-o stare foarte bună, pe lîngă toate că au fost întrebuinţate de beduini pe parcursul a sutelor de ani, în urma incendiilor şi scrierilor pe pereţi.

Nu se cunoaşte cu precizie anul, dar posibil după anul 711 sau în perioada lui Calif Al-Valide al II-lea, marea parte a complexului, pe care o vedem astăzi, era spaţiul a trei cisterne – rezervoare cu două odăi mici şi baia din trei camere.

Primul ordin împotriva imaginaţiei omeneşti a fost făcut de către Calif Eazidom al II-lea (anii 720-24), cînd aceste freste au fost, cu descrierile libere din viaţa omenească, probabil deja erau acoperite de scenele de vînătoare, personificări ale Istoriei, Filosofiei şi Poeziei, muzicieni, balerine, femei şi copii, şi şase conducători contemporani: Imperatorii Bizantini Sassiani, Vizigot – Împăratul Spaniei, Negus Abassinii şi probabil Împăratul Indiei şi Imperatorul Chinei.