Săpăturile arheologice (efectuate de americani în 1958 şi 1967, şi de către australieni în 1979) ne aduc straturi ale istoriei Pellei foarte dificile. Cele de bază ne vorbesc despre populaţia din timpul lui Neolit, şi în acelaşi timp cuprinzînd pe cea a veacului Bronzului, dar la momentul de faţă, cel mai important monument se situează în partea de sud a Pellei, ce ne vorbeşte despre o mare catedrală de la mijlocul veacului Bronzului cu ziduri masive din piatră. Probabil a fost reconstruită după cutremur. Multe distrugeri din veacul Metalului, din veacul al X-lea şi al IX-lea î.e.n. au dus la numeroase reconstruiri, una mai puţin ca cealaltă.
Prima scriere literară pe acest loc – de asemenea şi mijlocul veacului Bronzului, în al XIX-lea veac î.e.n., cînd este amintită în manuscrisele egiptene ca Pihilum sau Peheli. Acesta a fost un centru comercial activ, care avea legături cu Siria şi Cipru, de asemenea şi cu Egipt.
În timpul Imperiului lui Alexandru numele a fost schimbat în Pella. Pella periodic trecea din mînă în mînă dintre Ptolomei şi Seleiuţizi, şi în anul 83 î.e.n. a fost cotropită de către Alexandru Djannaeusom. După eliberarea Pompeiului în anul 63 î.e.n., starea sa s-a îmbunătăţit ca şi oraşul Decapolis. Unicele monumente romane care au supravieţuit sînt aşa că ruinele micului teatru, băi şi frumoşii pereţi ai catedralei Serapis, în partea de sud a bisericii principale.
În anul 67 e.n. Pella a asigurat refugiu pentru mulţi creştini, salvîndu-se de distrugerea romană a Ierusalimului. Mai tîrziu devenise episcopală. Dezvoltarea continuă în perioada Bizantină, cînd populaţia s-a mărit, şi cîteva biserici au fost construite.
În anul 635, cînd armata islamică a înfrînt pe cea bizantină, aceasta a avut loc în apropierea Pellei, şi un an mai tîrziu cu cea de a doua biruinţă lîngă rîul Earmuc. Pella era un oraş cu o mare dezvoltare a umaiazilor pe parcursul a 100 ani. Cîte ceva din frumoasa vesela din argilă a umaiazilor a fost găsită aici, făcută în cuptoarele din Jerash. Dar oraşul a fost practic total distrus în anul 749 în urma unui cutremur – în una din clădirile subterane au fost găsite scheletele unui bărbat şi a unei femei care s-au încleştat de frica cutremurului. Femeia purta o rochie din mătase chinezească.
Locul continuă să fie ocupat în perioadele lui Abbasid şi Mamliuc, dar acum a devenit mai mic şi mai multă populaţie. Sătucul din cărămidă încă a mai stat pînă în 1967-68, cînd sătenii au trecut cu traiul mai jos pe deal, pentru a se apăra de avioanele militare izraeliene.
