Madaba Map

Este situată la aproximativ 30 km spre sud de Amman. Amintit în Biblie ca Medeba, în scrierile lui Moise şi Ishod, Madaba a fost oraşul Moabit aproape de hotarul Ammon, care avea tendinţa din timp în timp să treacă din mînă în mînă, preluată de amoritami sau izraelieni.

Acesta a fost unul din puţinele oraşe, pe care împăratul Moab (la mijlocul veacului al IX-lea î.e.n.) îşi făcea scrierile sale despre Mesa. Aceasta ne zice despre întoarcerea Madabei şi a altor locuri de la izraelieni, şi despre reconstruirea sa. Mai tîrziu Madaba devenise parte a Împărăţiei Nabatean, şi după anexiunile romane din 106 e.n., acesta a fost un oraş provincial cu o dezvoltare care creştea rapid, în Regiunea Arabii, împodobit cu clădiri frumoase, catedrale şi străzi cu coloane.

Creştinismul şi-a pus rădăcinile în Madaba şi a devenit episcopală. În această perioadă, şi anume în veacul al VI-lea, Madaba a fost centrul şcolii mozaice, care înfiinţează o mulţime de mozaici, şi care s-au răspîndit în bisericile, localurilor publice şi celor private. Chiar dacă proiectele începeau din Constantinopol, calitatea mozaicilor îndeplinite în această regiune depinde de cunoştinţele meşteşugarilor Madabei.

Madaba rămînea înfloritoare în perioada umaiazilor, şi creştinii continuau să se roage în bisericile lor. Căderea începe după marele cutremur din anul 749 şi înfrîngerea umaiazilor în următorul an. Din perioada lui Mamliuc, oraşul a fost părăsit pentru o perioadă de cîteva veacuri – cîţiva călători europeni în veacul al XIX-lea aduc vestea de ruine, înconjurate de pămînturi arabile prelucrate de beduinii locali.

În aşa mod, rămînea pînă în anul 1881, cînd trei triburi creştine, care părăsise Kerakul după o ceartă cu alte triburi, s-au populat printre ruine. Aceasta nu a fost binevenită de beduinii de aici şi respectiv acestea cereau o parte din recoltă. Dar cu suportul bisericilor Ortodoxe şi a celor Catolice, de asemenea cu conducerea Osmană, şi în unele cazuri cu compensaţiile plătite beduinilor, în curînd li s-au permis cultivarea grîului şi ovăzului, să-şi pască oile şi caprele, şi să trăiască în linişte cu vecinii lor. Populaţia devenise mixtă de creştini şi musulmani.

Anume în 1881, în urma construirii noului sat printre ruine au fost găsite uitatele mozaici. Cea mai renumită o constituie unica hartă a Pămîntului Sfînt în Biserica Ortodoxă grecească a Sfîntului Gheorghe.