Puţin ce se cunoaşte despre vechea istorie a Gadarei, partea nord-vestică din colţul Iordaniei cu priveliştea la lacul Tiberias şi rīul Earmuc.
Aceasta are legătură cu istoria lui Isus, care arunca demonii īn turmele de porcine, care imediat erau trimişi īn jos de pe un deal abrupt şi se īnecau īn lac. Nu se cunoaşte cu exactitate locul minunăţiei, dar acesta probabil putea fi Gadara, pentru că se află nu foarte departe de lac.
Īn epoca Elenistă , Gadara trecea din mīnă īn mīnă ca şi majoritatea Iordaniei, īntre Ptolomei şi Seleiutid o parte a peretelui oraşului şi temelia catedralei din acel timp. Eliberat de drepturile lui Hosmonain, Pompeem (63 ī.e.n.), căderea puterii căruia a intrat īn istoria perioadei romane ca unul din oraşele Decapolis.
Gadara a fost renumită prin bogata sa viaţă spirituală şi ca loc al naşterii a ciţiva renumiţi filosofi şi poeţi din lumea veche, īn deosebi filosoful Menippas, care a fost īn al III-lea veac ī.e.n. şi Meleager cu Filodemosom īn primul veac al e.n.
Dintre cele două teatre din Gadara (al treilea se află īn luncă), cel de vest s-a păstrat cel mai bine, locurile sale negre de bazalt, pentru un auditoriu de 3000 persoane. Līngă el ruinele bazilicii veacului al VII-lea şi optunghiulara biserică a veacului al VI-lea. De ambele părţi o stradă lungă cu coloane, săpăturile din anul 1974, ne arată băile private şi cele comune, optunghiularele şi ovalele clădiri, o cupolă rotundă (una dintre cele două care formau marea poartă a oraşului), mausoleul subteran şi marea biserică a veacului al IV-lea cu 5 treceri. Mai la vest - īncă porţi monumentale şi schema hipodromului.
Īnflorirea continuă pe parcursul epocii Bizantine, cīnd Gadara a fost locul sosirii episcopului. Asociaţia sa cu una din minunile lui Isus i-au dat acestui loc un mare privilegiu şi a fost construită aici o bazilică. Continuīnd să īnflorească după cucerirea Islamică din anul 636, schimbarea are loc īn anul 750 cīnd Abbasid a mutat centrul Califat īn estul Bagdadului.
Părăsita regiune de ruine, cīnd primii călători au vizitat Gadara īn cel de al XIX-lea veac, unele dintre pietrele ruinelor au fost folosite īn construcţia caselor acelui veac şi un mare sat a crescut printre ruine. Cīnd īn anul 1974 au īnceput lucrările arheologice, sătenii au fost mutaţi īn alte locuinţe noi din apropiere, şi unele dintre frumoasele clădiri arăbeşti īn momentul de faţă sīnt reconstruite īn apropierea săpăturilor locului clasic.
Jordania Viajes | Iordania turism | Giordania Viaggi | Jordanien Reisen | Voyage en Jordanie | Иордания туры