Faynan

Una din descoperirile omeneşti cum să topească oţelul, a avut loc în Halcolit în anii 3300 – 4500 î.e.n., şi respectiv se făceau instrumente de oţel, cum ar fi topoarele şi săgeţile. În Iordania producerea metalului din regiunea muntoasă a început să funcţioneze abia în această perioadă, centrul principal de prelucrare a metalului devenise satul Fainan, aproximativ 60 km la sud de Marea Moartă, unde Wadi Dana se apropie de Wadi Araba. Exploatarea oţelului nu a fost un proces permanent, din momentul în care s-a văzut nevoia de arme, instrumente şi monete, în continuare întrebuinţarea oţelului rapid a scăzut.

Faynan (probabil, biblicul Punon) era unul dintre locurile cele mai mari în producerea oţelului de ambele părţi a Wadi Arabei – unii savanţi presupun, că aceste şahte ar fi fost locurile Împăratului Solomon. Pînă la 250 de şahte în această regiune, şi pînă la 200 000 tone din diferite perioade care au produs aproximativ 20 000 tone de oţel.

Romanii au luat de partea lor acest loc posibil, pentru a avea posibilitatea de a-şi plăti armata – şi au construit aici un oraş, pe care l-au numit Faino. În şahte şi la cuptoare, munceau în general doar robii, dar după istoricul Aisebius (istoric în veacul al IV-lea şi episcopul Cizarei), în urma urmăririlor, ţăranii au fost trimişi anume în acest loc pentru a munci aici, dar mulţi au murit din cauza condiţiilor îngrozitoare. Mai apoi Faino a avut episcopul personal. Producerea oţelului a continuat aici periodic pînă în perioada lui Mamliuc.