Kerak

Aceasta e o cetate minunată Crusader – Crac des Moabites sau Le Pierr a pustiului Crusader – îşi ia zborul mai sus de vadi şi dealuri precum o mare corabie, plutind pe valurile stîncilor. Cetatea este situată strategic în mijlocul bogatului pămînt arabil, la răscrucea veche dintre nordul şi sudul calei comerciale a drumului Împărătesc, şi calea est-vest, care se ridică pe Wadi Kerak de la Marea Moartă şi fuge spre marginea pustiului de est. Începutul Kerakului îşi are rădăcinile de la sfîrşitul veacului Bronzului. În veacul Metalului, era Kir-Haraset, şi era oraşul principal al Moabei în timpul Împăratului Mese (853-830 î.e.n.). Mai tîrziu figura de asemenea în scrierile lui Isai. Tobele şi scrierile găsite ne arată, că acesta a fost un oraş important în Nabatean, în timpurile romane şi bizantine a veacului al III-lea făceau monedele lor proprii, şi apare în harta mozaică a Madabei în calitate de Karacmoba. Dar aceste oraşe mai vechi au fost şterse de pe faţa pămîntului de noul castel Crusader.

Regiunea Crusader la est de Oiltredjordain, la început s-a bazat în Montreal (Shobak). Dar în anul 1142 lordul regiunii, Paean le Bouteiller, a început lucrările asupra acestui nou castel. El a fost finisat de familia de Milli, lordul regiunii după 1161, care a locuit aici într-un stil mai grandios, decît oricare împărat din est.

În anul 1177 Atiennett de Milli, moştenitoarea Oiltredjordainului, cel de al III-lea soţ al ei devine Reno de Stillon. După mai multe năvăliri a lui Reno asupra caravanelor şi corăbiilor musulmane în anii 1181 şi 1182, liderul Aiubizilor – Saladin a dat de jurat că se va răzbuna. Năvăleşte asupra Kerakului în 1183, care a coincis cu nunta fiului lui Antiennet – Humfrid fon Toron cu prinţesa Ierusalimului Izabella. Atiennett diplomatic i-a trimis lui Saladin mîncare de la nuntă, care atunci a întrebat în care din turnuri se află noii căsătoriţi. Într-un final a repetat năvălirea în următorul an.

După înfrîngerea din lupta Hattin din anul 1187, ura lui Saladin către Reno (care nu-şi înceta năvălirile asupra caravanelor) a fost următoarea, că el personal să-l decapiteze. În anul 1188 după mai multe năvăliri, Kerak într-un final se predă armatei lui Saladin – alternativa fiind foametea.

Kerak a rămas în mîinile aiubizilor pînă cînd Sultanul Baibars Mamliuc nu l-a luat în anul 1264. El şi cu moştenitorii săi au reconstruit o mare parte a castelului, care în 1355 i-a lăsat impresie călătorului arab Ibn Battuta - el a zis, că acesta se numea “ Castelul Ciorii”. În perioada Otomană, Kerakul era condus de familiile locale. El a devenit centrul administrativ englez după Primul Război Mondial, pînă cînd Emiratul Transiordaniei a fost înfiinţat în anul 1921. Oraşul pînă în prezent rămînea centrul marii regiuni.